“ London, United Kingdom Marti, 20 Octombrie , 2057
Dragul meu prieten,
“Cateodata nu imi vine sa cred cat timp a trecut…cate zile s-au scurs….cate ore s-au risipit…de cand tu…de cand eu…de cand “noi” am fost stersi din cursul timpului….
Si totusi amintirea ramane…ca un spin prins sub piele….ca o pata pe perete…. Ca un eveniment istoric…..si regretul se infasoara in jurul amintirii si atarna asa la nesfarsit pana tot ceea ce numesti viata se scurge din trup si se pierde in etern….
Scriu aceste randuri cu durere in degete caci gura mi-e amortita si inutila acum, in nevoia disperata de a-mi cere iertare…pentru tot ce nu ti-am spus si ce nu voi rosti niciodata, pentru timpul pierdut in compania mea, pentru visele nepovestite, pentru noptile nedormite, pentru caldura zilelor si frigul noptilor, pentru ca ti-am dat doar o tigare in loc de doua….pentru ca nu ai avut niciodata incredere sa gusti din cafeaua mea…..pentru dragostea niciodata recunoscuta….iertare pentru tot…atat mai cer…ca sa pot stinge lumina in liniste si sa pot pleca in pace...
Au trecut 50 de ani, nu credeam sa apuc 67 pe acest pamant uitat de Dumnezeu…..doar sti cat de mult imi place sa fumez…cum spuneam eu mereu zambind cu jumatate de gura :”m-am nascut cu tigarea in mana si vreau sa mor la fel….”…ei bine plamanii mei impreuna cu doctorii au declarat oficial ca se apropie ziua...si nu vroiam sa plec fara sa mai vorbim o ultima data….
Cum te mai simti? Ce mai ai de povestit…? Am o pofta necontenita sa te ascult.
Ti-am citit ultima carte “Visul regasit intr-o scara de bloc”…m-a stupefiat….esti la fel de talentat pe cat te-am crezut intotdeauna….cand eram amandoi tineri adolescenti si tu explica-i cum vei ajunge un mare scriitor literar , un artist neinteles…un adevarat artist…iar eu nu putea decat sa te privesc fascinata de pasiunea si intensitatea cu care visai si simteai ceea ce avea sa se intample….caci ai stiut mereu unde vei ajunge….
Asta ne deosebea intotdeauna….tu stiai mereu pentru tine, dar niciodata pentru altii, iar eu exact opusul. Ei bine…acest vis ti-a fost satisfacut….spre fericirea noastra…a mea si a ta. Nu pot sa spun decat…Felicitari.
Sotia ta ce face? E asa cum te-ai asteptat? Asa cum ai vrut mereu?Am inteles ca aveti si 2 copii, o fata si un baiat. Exact asa cum ai visat mereu. Banuiesc ca amandoi au furat din frumusetea ta si nu pot decat sa imi imaginez cat de incantatori si cocheti sunt amandoi, ca sa nu mai vorbim de educatie.Sunt sigura ca ati avut grija de ei exact asa cum se cuvine. Pot sa jur ca numele fetei e Sonia, nu te mai saturai de numele asta. Eu nu m-am casatorit niciodata, sti cum spuneam mereu:”Eu o sa mor fata mare.”Mi-am petrecut viata calatorind unde m-a dus inima si unde mi-a dictat sufletul si intuitia. Pot sa spun ca nu regret nimic…sau bine…poate 2, 3 regrete se gasesc si pentru mine. Dar e in regula, am zburat din aventura in aventura si mai bine de atat nici ca se putea pentru mine.
Unii spun ca ti-ai fi vandut sufletul diavolului, ca numai asa puteai sa ai tot ce ti-ai dorit. Eu stiu ca nu e adevarat. Mereu ai fost practic si muncitor si stiu ca meriti tot ce posezi.
Of…ce incantator e sa depanezi amintiri, chiar si de unul singur, dar e magnific.
Tin de atata timp sa iti trimit aceasta scrisoare, nici nu ai idee. Am incercat sa o fac cat mai perfecta, cat mai complexa si mai interesanta. Am avut sute de tentative, dar nu am reusit decat acum. N-as vrea sa te dezamagesc printr-un limbaj sarac sau neadecvat, doar esti un domn distins acum.
Scrisoarea trebuia sa ajunga in mainile tale de ziua ta, 24 Octombrie. Nu., nu am uitat.
Dar m-am gandit ca nu ar fi prea potrivit,ma gandeam ca nu iti vei aminti de mine.. Simteam asta. Dar acum m-am decis sa imi iau inima in dinti, sa strang cat pot de tare si sa iti scriu. Si asta am facut, fara sa mai tin cont de urmari. Probabil nu imi vei raspunde niciodata, sau poate ca da. Parca ma si vad tinand scrisoarea ta la piept, topaind ca o copila de 12 ani care si-a primit cadoul mult dorit.
Of…nu pot decat sa suspin si sa sper la gandul acesta, sa visez cu ochii larg deschisi ziua cand voi citi randurile picurate din mana ta si mi se furiseaza cate un zambet larg pe buze. Simt ca imi plesneste sufletul.Sunt aproape sigura ca imi vei scrie inapoi. Vei primi aceasta scrisoare in 3 zile.
Cred ca am scris destul, si totusi as mai avea atatea de spus. Nu as vrea sa devin plictisitoare si e foarte tarziu.Astept cu nerabdare un semn, un rand, o pagina din viata ta.
P.S: Iti las adresa pe plic. Eu am aflat-o pe a ta din surse sigure.
Cu foarte multa dragoste si
speranta, O.“
Si ziua decisiva a sosit. Postasul a batut la usa. Era 7 dimineata. Abea ma trezisem, aveam cafeaua si tigarea aproape. Am ajuns la usa, am deschis un pic somnoroasa si morocanoasa, dar am pus repede masca politicoasa si am zambit.
“-Buna ziua, doamna, v-am adus corespondenta. Poftiti.”
“-Multumesc Jhonas.Intri la o cafea?”
“-Nu, multumesc doamna, e o zi plina azi, nu am timp nici sa mor”
Am ras amandoi, eu adaugad :
“-Las’ ca pentru asta gasim toti cate 5 minute.”
Rasul a devenit un pic mai intens.
“-Macar astepti putin cat iti pun o cafea la pachet?”
“Ok, hai ca pentru asta gasesc cateva minute”
“Ti-am spus eu!”
Am inceput iar sa radem amandoi, eu plecand spre bucatarie, el asteptand cuminte in hol.
I-am pregatit cafeaua cu 2 lingurite de caramel, o lingurita de zahar, o lingura de lapte si putina frisca, exact asa cum steam ca ii place de cand se mai oprise sa mai schimbam o vorba, doua. Era un baiat tare simpatic, tinerel, curatel si inocent.Cu parul negru si tente albastrui ca cerul unei nopti de vara ,ochii verzi deschis ca smaraldul si cu trasaturi ferme, dar copilaresti si foarte amabil, un suflet senin, neatins de intunericul tenebrous al durerilor juvenile.
I-am adus cafeaua si l-am condus la usa incadrata cu marmura.
“-Multumesc foarte mult,sunteti foarte amabila. chiar o sa am nevoie azi.”
“-Stiu Jhonas, stiu….toti o sa avem.”, i-am zambit discret.
“-O zi buna doamna.”
“-Multumesc la fel.”
Dupa care am inchis usa, m-am asezat la masa veche din lemn de artar,decorata cu o glastra cu 5 margarete rosi proaspete, am sorbit un pic din cafea si am inceput sa ma uit prin corespondenta.
Am simtit cum mi se taie respiratia. Am inlemnit. A durat doar o secunda dupa care am inceput sa topai fericita de parca uitasem ca am 67 de ani si cat de ridicol trebuia sa arat.
M-am oprit din frenezia mea, m-am trezit la realitate si am inceput sa sfasi plicul. Citisem adresa…era de la el…credeam ca visez…chiar mi-a raspuns!...chiar mi-a raspuns…am desfacut plicul, am asteptat un moment, am tras aer in piept cu ochii inchisi si plina de emotie, dupa care mi-am luat inima in dinti si am inceput sa citesc….Scria foarte putin, dar nu conta. Dupa atata timp eram fericita! Dar zambetul a inceput sa dispara si se transforma in lacrimi in timp ce inaintam in randuri…
“Los Angeles, USA Joi,29 Octombrie,2057
Doamna O.,
Cu regret si durere va aduc la cunostinta ca tata s-a stins din viata pe 21 Octombrie 2057.
Imi pare rau sa va dau aceasta veste.Mi-am permis sa citesc scrisoarea si m-a emotionat. Va rog sa ma iertati.Imi pare sincer rau. Daca va incalzeste cu ceva, as vrea sa va marturisesc ca nu v-a uitat, defapt chiar ne-a povestit foarte multe despre dumneavoastra, mie si lui David, fratele meu. Acestea fiind spuse cred ca ar fi potrivit sa inchei aici.
Nu pot decat sa va las adresa cimitirului: West Street Avenue, nr. 52.Salusarus.
Cu respect, Sonia. “
Am ramas inerta…si asa am stat 3 zile la masa mea veche de lemn de artar….cu scrisoarea inca atarnand din mana…..cu speranta sagetata…..pana cand am reusit doar sa zambesc si sa murmur….
“-Ne vom vedea in curand, prietene….”
We fly ,we sing, We thrill our selves...
